30 aprilie 2013

În aşteptarea Iepuraşului - activitate filmată



    O NEBUNIE!
     Vineri, 26 aprilie, am organizat, în loc de serbare, jocuri şi activităţi educative în aşteptarea Iepuraşului de Paşte.
     După câţiva ani de muncă cu toddlerii, am renunţat la "serbare", constatând că sunt prea mici pentru a-i cicălii cu repetiţiile şi nu toţi au capacitatea de concentrare, memorare -  mai ales cei care nu vorbesc, riscând să-i pun în situaţii stânjenitoare, iar eu cred că o serbare trebuie făcută, din partea celor mici, cu drag şi nu cu forţa.
     Anul acesta am încercat să ies din "turmă", dar patronul a ţinut morţiş să susţin activitatea chiar vineri, deoarece fructele!!! din cadou s-ar fi stricat pînă marţi - 30 aprilie, când de fapt era programată filmarea - de parcă fructele ar fi fost vedetele!!! Accept, căci altfel, iar sunt "a naibii". Mă apuc de scamatorii, că doar mai sunt 2 zile....asta fiind pe 24 aprilie în jurul orei 10.am. Sun fotograful să vedem cum mă scoate din încurcătură. Zice că poate vineri, însă după-amiază. OK. Refac afişul cu anunţul pentru părinţi. Nu-i vina mea! le explic...
    Şi a sosit ziua....
    Imaginaţi-vă că ceea ce mi-am propus să realizez  într-o oră şi jumătate, am concentrat în 40 minute plus o şedinţă foto cu fiecare copil. Mai aflaţi că cei mici au fost treziţi din somn, fiindcă altfel nu ne-am fi încadrat în timp - primii părinţi ajung la 15.40 după copii. Pedagogic nu se face aşa ceva!!!! E revoltător pentru mine!!! Dar dacă un marinar conduce o ţară ca pe un vapor, ce pretenţii să am de la un patron de bar care conduce creşa!!!??? Câtă psihologie îţi trebuie ca să ştii că puterea de concentrare şi atenţie la cei mici e dimineaţa!!! Şi, oare de ce nu mi s-a spus luni, când au sunat să mă tragă de limbă în legătură cu programul?!
    Toate astea le scriu ca pe o revoltă împotriva celor care nu sunt avizaţi să dea indicaţii într-o anumită meserie despre care n-au habar! Şi, le mai scriu, pentru părinţii care nu au învăţat că trebuie să ia atitudine atunci când copilul lor nu beneficiază de drepturi egale cu ceilalţi!
     Cu toate astea, eu m-am pregătit cum am ştiut mai bine.


Decor pe fereastra dinspre hol
Urme de iepure în vizită



      Copiii de grădiniţă au spus că sunt urme de urs (polar) ha-ha-ha, dar dacă le făceam micuţe, sigur ar fi spus că sunt urme de pisică - deci la Iepure nu s-au gândit.
      Am să explic cum s-a desfăşurat programul dedicat Iepuraşului - la grădiniţă s-ar fi numit "lecţie deschisă".
  • În timpul somnului celor mici, sala a căpătat un decor de sărbătoare. Fiind 12 copii din 15, am decis să lucrăm pe grupe a câte 6 prichindei. În acest scop, am aşezat măsuţele pentru fiecare activitate în parte.
Mesele cu materialele necesare


Decor cu iepurii din pădure care ne pregătesc ouăle
Iepurilă cu recompense pentru copii
  •   În primele minute, copiii au fost atenţi doar la decorul din sală. Cu greu am reuşit să-i fac să se concentreze.
     - Vă place surpriza făcută de Iepuraş? bineînţeles că au spus daaaa!, apoi a urmat o scurtă descriere a decorurilor din sală. Aici erau foarte atenţi!
     -  Ca să-i mulţumim, haideţi să-i cântăm! ...la început mai timid...

Am împărţit copiii în grupe eterogene.
  •  Aşezăm ouăle pe farfuria potrivită!
      În coşul de nuiele sunt ouă de plastic de şase culori, iar pe masă sunt şase farfurii de aceleaşi culori cu ouăle. Fiecare copil se aşază în faţa unei farfurii şi va căuta în coş ouă de aceiaşi culoare cu farfuria. Jocul constă în selectarea ouălelor pe culori.


     Nu am poze din timpul activităţii, dar aşa au arătat farfuriile la final.


  • Blăniţa iepuraşului (artă)
     Cealaltă grupă, avea de pictat blăniţa iepuraşului. Fiecare copil primeşte o bucată din burete de bucătărie şi o "farfurioară" cu vopsea albă. Cu buretele înmuiat în vopsea "aplică" blăniţa pufoasă a iepurelui. 
 
 

Grupele se schimbă între ele pentru ca toţi copiii să îndeplinească obiectivele.
      După realizarea cerinţelor, ieşim voioşi în curte. Cei mici fuga la tobogane! Nici n-au observat ouăle albe de pe alee. I-am readus la muncă. 
  •  Ouă pe alee!
      Fiecare a primit o cretă colorată şi s-a aşezat în dreptul unui ou. Li s-a cerut să "vopsescă" oul. Ce simpatici erau cu toţii! Nu cred că au mai ţinut o cretă în mână, iar eu le primisem cu 2-3 zile înainte.


     După ce au terminat de colorat, ne-am reîntors în sală unde am găsit plasele cu daruri - fructele vedetă şi o punguţă cu iepure şi ouă de ciocolată. Copiii s-au bucurat. Iepurilă le-a prins în piept câte o bulină.
     Mulţumesc soţului şi celor două colege care m-au ajutat.
     Nebunia a continuat cu şedinţa foto.
     Nu ştiu ce aşteptări au părinţii de la copiii ce vin la creşă, mie nu mi-au spus niciodată cu toate că mi-aş fi dorit să avem din când în când o întâlnire (vechea şedinţă cu părinţii) în care să discutăm, ca de la mamă la mamă, despre copiii noştri. Eu văd altfel relaţia dintre părinte şi persoanele care petrec mai mult de 8 ore cu propriul tău copil. Dar chiar dacă văd, nu pot face nimic...dar despre nepăsări voi scrie altădată.

Vă dorim un Paşte Fericit plin de Lumină şi de Speranţă!


Vom profita de vacanţă....

Mulţumim de vizită! 

29 aprilie 2013

Iepuraşul de Paşte

     Este vremea iepuraşilor, a iepuraşilor de Paşte!
     În aşteptarea acestora, putem să petrecem timpul confecţionând diverse ornamente, să realizăm picturi, să încondeiem ouă, să cântăm şi să simţim bucuria Învierii, chiar dacă celor de 2-3 ani e dificil de explicat semnificaţia sărbătorii pascale.
     Eu am ales să le spun că Iepuraşul aduce daruri de la Doamne-Doamne, adică e un fel de poştaş.
  •      Iepuroaice cu rochiţe - din filtre de cafea
 - idee preluată de pe www.kidsweb.de.şi realizată în martie 2010


                         

  •     Iepuri alergând - material pe care îl găsiţi aici.
 

     În timpul lucrului de creativitate puteţi asculta muzică. 

    Mulţumim de vizită!

27 aprilie 2013

În ograda bunicii - partea a III-a

     Mielul este un alt simbol pascal, un animal domestic îndrăgit de cei mici. Pe parcursul celor două zile, 22-23 aprilie, am organizat activităţi cu şi despre miel.


  • Recunoaştere şi descriere  
     Am recunoscut animalele domestice printre care se număra şi mielul, oaia şi berbecul. Am descris mielul pe înţelesul celor mici.




  • Lână moale - joc senzorial 
    Mielul din pluş a trecut din mână-n mână pe la fiecare copil. Fiecare l-a studiat, mângâiat.

  •  Mielul - artă (lipire)
       Au avut de lipit "lâna mielului". Au lucrat pe rând sub îndrumarea mea fiindu-le solicitată motricitatea fină.


     Deoarece afară era frumos şi nu am vrut să stăm în casă, am ieşit la joacă în curte. Aici am continuat şi activitatea de lipire.


     La intrarea în sală, cei mici au primit buline cu micuţul animal.


  •  "Citim" imagini!
     În aşteptarea prânzului ( aprox.20-25 min.), copiii au primit cărţi cu animale pentru studiu atât în grup cât şi individual. Puneam întrebări şi răspundeam la cele puse de ei.
 
 
Mieii copiilor au fost admiraţi de toţi care treceau pe hol, încât a doua zi au cerut modelul  cei de grădiniţă.
    



Mulţumim de vizită!

25 aprilie 2013

În ograda bunicii - partea a II-a

  Continuăm prezentarea activităţilor derulate în perioada 15-19.04.2013.
  •  Puişorul auriu - poveste cu marionete 
     Am reluat povestea cu ajutorul celor mici. Ştiau ordinea întâlnirilor dintre pui şi celelalte personaje. Ştiau chiar şi replicile dintre acestea.
  • Fiecare pui are mama lui - joc de masă unde trebuiau să potrivească mama cu copiii corespunzători. Jocul s-a desfăşurat cu fiecare copil separat, timp în care ceilalţi se jucau sub supravegherea infirmierelor.



  •  Puiul auriu - dactilopictură
      -  Iepuraşul a trecut în grabă pe la noi şi ne-a luat pensulele. Are multe ouă de vopsit şi pensulele i-ar fi de ajutor, aşa că noi vom picta puiul cu degetul!  


  • Caută jucăria galbenă! - joc de recunoaştere a culorii galbene.


  • Ne jucăm cu jucării Galbene!


      Am repetat cântecul  găinuşii moţate.
      Am ieşit din nou în curte, la joacă.

Mulţumim de vizită!

24 aprilie 2013

În ograda bunicii - partea I

     Suntem în aşteptarea Iepuraşului de Paşte şi pentru a ne bucura de această sărbătoare am decorat sala cu simboluri pascale specifice vârstei copiilor spunându-le că Iepurele din pădure le va aduce ouă colorate şi cadouri.





     În săptămâna 15-19 aprilie copiii au participat la activităţi despre păsări şi animale de curte.
     În acest sens, am realizat o scurtă evaluare iniţială referitoare la cunoştinţele lor despre păsări şi animale de curte. De exemplu: trebuiau să recunoască animalele, să spună ce sunete face şi dacă ştiu ce foloase aduce fiecare dintre acestea.


     Profitând de căldura soarelui am ieşit la joacă.


     În zilele următoare ne-au interesat cocoşul, găina şi puişorii.
  • Puişorul auriu - poveste cu marionete pt.degete
      Povestea este despre un puişor neastâmpărat care pleacă, de lângă mama-cloşcă, în căutarea unui partener de joacă. Prin ogradă se întâlneşte pe rând cu vaca, oaia şi pisica însă fiecare era ocupată cu treburi şi nu avea timp de joacă. Doar porcul era liber....




      La final de poveste, o îmbrăţişare ca de la "cloşcă la pui".....

  • Cine face aşa? (joc imitativ şi de recunoaştere)
       Pentru acest joc ne-am folosit de această carte .
 

  • Coteţul păsărilor - construcţii cu piese lego
  • Spune ce-ai găsit! 
       În punguţă sunt cartonaşe cu imaginea animalelor domestice. Fiecare copil va extrage câte un cartonaş şi va răspunde la câteva întrebări legate de nume, sunete, foloase, etc.

     
     
     
     
     
     
     




  • Găinuşa cea moţată - audiţie muzicală

...şi puii la dans...


Mulţumim de vizită!