Mie personal, nu-mi plac petrecerile de groază...., dar activităţile şi decorurile tematice sunt interesante. Prezint mai jos felul cum am sărbătorit această zi/noapte în anii trecuţi, urmând să postez cât de curând un material din acest an.
Am confecţionat obiecte specifice acestui eveniment. De asemenea am aşezat la panou istoricul acestei sărbători păgâne cu o scurtă descriere despre personaje şi tradiţii pentru a se putea informa copiii.
Dovleci la ferestre |
Cioara din bostan |
Spre seară, am aşezat lumânărele (pastile), le-am aprins şi stând în jurul felinarelor-borcan am cântat cântece de toamnă.
O altă activitate aşteptată de copii a fost aceea de a colora planşe de Halloween.
Pentru a evita multiplicarea aceleiaşi imagini, scoteam la imprimantă desene diferite, suficiente pentru fiecare copil, apoi le întorceam cu faţa în jos. Copiii veneau pe rând să aleagă la "ghici" desenul pe care îl vor realiza. Astfel, tema era diversificată, iar panoul arăta ca o poveste în imagini. Dacă se întâmpla să nu le placă desenul puteau face schimb între ei.
Alteori, cei care terminau primii temele sau au adunat suficiente puncte aveau prioritate la alegerea desenelor.
Fiind trei grupe la acest centru, am organizat un concurs bazat pe cunoştinţele generale şi mai ales de vocabular. Mini-dicţionarul este un fel de ŢOMAPAN. A fost distractiv!
Dovlecii/bostanii sunt cele mai simpatice lămpaşe. Îmi amintesc de bunica din partea mamei, cum ne cioplea în dovleac felinare. Aveam pe vremea aceea 8-10 ani şi eram la sfârşitul vacanţei de vară. Nu ştiu ce sărbătoare era, dar nouă copiilor nu ne păsa decât de faptul că uliţele satului erau luminate de aceste capete deloc înfricoşătoare.
Decor în faţa casei zi/noapte |
Următoarele poze sunt de la Centrul de Zi din oraşul natal - octombrie 2004.
Mulţumim de vizită!