Ghinduță - o veveriță pofticioasă

     Cum noi locuim lângă pădure suntem vizitați zilnic de veverițele ce vin la nuci. Am găsit o povestioară despre micuțele ”hoțomane”și v-o împărtășim și vouă.

GHINDUȚĂ

     Locuiesc cu frații mei într-o vizuină construită într-un trunchi de copac... Numele meu este Ghinduță, pentru că îmi plac tare mult ghindele!
     Îmi place să sar din creangă în creangă și să alerg. Ador muzica și îmi place să cânt cu prietenele mele, broscuțele... dar am un defect: sunt pofticioasă, foarte pofticioasă... De fiecare dată când mă întâlnesc cu Miki și Cipi, parcă e petrecere! Cipi zboară în cireș și smulge cu ciocul fructele cele mai coapte. Acestea cad la pământ, iar eu le înfulec repede. Abia după apusul soarelui mă întorc acasă. Mama dă mereu din cap nemulțumită, mă bagă în cădiță și mă spală bine cu apă și săpun! Evident, nu-mi place deloc să fac baie...
     Într-o zi, Miki ne-a dat o veste care ne-a făcut să ne lingem pe buze.
     - Dincolo de lac, este o grotă întunecoasă și adâncă! Este vizuina unui urs îngrozitor, dar e plină de miere.
     - Poftim? Cine vrea o gustare să mă urmeze! am exclamat și am plecat repede.
     Nu știu cine m-a urmat, pentru că îmi era așa poftă de miere încât nici nu m-am întors. Bătrâna și înțeleapta Bufniță m-a salutat zâmbind. Într-o clipă, am ajuns la locul indicat și, fără nicio urmă de ezitare, am intrat în grota întunecoasă. Imediat am văzut un vas imens, plin-ochi cu miere! Ce ospăț! M-am urcat pe un scăunel și am început să ling cu poftă mierea. Exact în acea clipă, am auzit pași grei apropiindu-se de grotă... ”Trebuie că e ursul acela îngrozitor care se întoarce acasă!” m-am gândit îngrozită. Buf! Buf! Buf! Pași grei se auzeau din ce în ce mai aproape! M-am ascuns într-un sac cu linte și legumele micuțe s-au lipit de blana mea plină de miere. Iar ursul îngrozitor... era, de fapt, un pui... un ursuleț!
     Și-a dat seama că îi gustasem din miere și s-a grăbit să caute în sacul cu linte, exact acolo unde stăteam ascunsă! Imediat ce a deschis sacul, am țâșnit afară. Pentru că aveam buline verzi peste tot... s-a speriat îngrozitor! De frică, am fugit amândoi în pădure, fără să ne oprim kilometri întregi!
     Am rămas fără suflare și am simțit un junghi puternic în piept. Abia atunci, făcându-mi curaj, am decis să mă opresc. Ce fericire! Într-o poieniță, i-am văzut pe frații mei care aranjau ghindele și alunele culese în timpul zilei. Am strigat la ei, dar au fugit speriați. Cu bulinele acelea verzi, nu și-au dat seama cine sunt.
     ”Săracul de mine! Nici mama nu o să mă recunoască!”, mi-a trecut prin cap. Mama însă m-a recunoscut imediat. M-a luat în brațe, m-a pupat și m-a băgat...în cădiță!!!
     Din acea zi, am devenit o veveriță model. Adun nuci, ghinde și alune, apoi mă duc direct acasă, împreună cu Cipi și Miki. Da, poftesc mereu la miere, dar nu mănânc decât dacă îmi este făcută cadou!

     Ne-am revizuit cunoștințele despre animalele pădurii și ne-am însușit cuvinte noi din povestioară. De asemenea am discutat despre comportamentul Ghinduței de a da buzna în casa ursulețului pentru a-și potoli pofta de miere.
     Am pictat-o pe Ghinduța, cea harnică și ascultătoare, culegând alune.

     P.A. mi-a recitat numărătoarea învățată la grădiniță:

O alună,două, trei
Veverito, tu nu vrei?
Ba vreau patru, cinci și șase
Că alunele-s gustoase.

Îți dau șapte, opt și nouă
Daca-ai să ne spui și nouă
Când o să se-ntoarcă-ncoace
Iarna cu zece cojoace.

     Am numărat până la șase formând mulțimi din aceleași elemente.

     După ce le-a grupat, a numărat elementele fiecărei mulțimi și a așezat în dreptul acestora cifra corespunzătoare cantității.

Mulțumim de vizită!