29 iulie 2021

Călătorie pe Titanic

    Fascinația pentru lucruri mărețe ce par indestructibile, l-a făcut pe micul P.A. de 8 ani să afle cât mai multe despre tragedia Titanicului. 
    Pentru început, am vizionat împreună cele două filme în care ne-au captivat scufundarea și tragedia acelei nopți. Eu mă plictisisem la un moment dat, însă P.A. le-a urmărit cu interes remarcând unele diferențe intre cele două pelicule. Chiar a făcut o listă mentală cu erorile care au dus la scufundarea mărețului transatlantic.
    Activitățile s-au desfășurat de-a lungul mai multor săptămâni, trebuind să îî comand de pe net, cartea în care era vorba despre doi frați care călătoreau cu mătușa lor la bordul navei. Curios din fire, George explora fiecare cotlon al vasului fiind prins singur in momentul impactului cu ghețarul. Băiatul trece printr-o mulțime de emoții și evenimente, ceea ce l-a făcut pe P.A. să fie implicat în poveste.
    Bineînțeles că a trebuit să își completeze colecția de Lego cu Macheta Titanicului.


     Ca să fim pe deplin informați, am căutat documentare și am vizionat cele realizate de canalul History
Multe dintre informațiile prezentate fuseseră identificate și de P.A.
 
https://www.youtube.com/

         Micul meu inginer constructor a realizat un mic Titanic din piese Lego și a pornit pe urmele marelui Transatlantic. A pus un ghețar pe ruta respectivă.
 

     Imaginea scufundării este cea care trezește empatia pentru pasagerii  mai puțin norocoși.

    După atâtea informații, am decis să selectăm câteva pe care le scriem în medalioanele din jurul imaginii cu Titanic. Este o fișă de evaluare, deoarece P.A. le-a notat din aduceri aminte.

     Cartea comandată pe net a fost lectura serilor de iulie 2018. Ca o mamă exemplară, am citit împreună câte un capitol, apoi am comentat evenimentele, comportamentul personajelor și ne-am dat cu părerea despre ce se putea face dacă am fi fost noi acolo.

     P.A, a avut de completat fișa de mai jos cu evenimentele pe care le consideră semnificative.


      Pachetul cu produsul comandat a sosit în câteva zile și spre încântarea lui P.A. ne-am trezit cu Titanicul în dormitor. 😀
     Construcția a durat câteva ore.



 

 

 

 

 

 

 

 


    Dialog fără replică
    - De ce poza asta e întunecată? Mai fă una!
    - Așa trebe!
    - ???
    - Era noapte, măi mama! 

 Mulțumim de vizită!